marți, 29 septembrie 2009

Când se scrie "iar", când se scrie "i-ar" ?

 Pe scurt.
1. Se scrie iar când avem de-a face cu un singur cuvânt ( adverb, echivalent cu din nou; sau conjuncţie, sinonimă cu şi ).

A venit iar la noi.
Eu merg la film iar el merge la teatru.

2. Se scrie i-ar când avem de-a face cu două cuvinte rostite împreună ( pronumele personal i- şi verbul auxiliar ar ).

S-ar bucura dacă i-ar vedea.

Dacă ai înțeles, dă un test aici.

duminică, 27 septembrie 2009

Când se scrie "car", când se scrie "c-ar" ?

 Pe scurt.

1. Se scrie car când este  un singur cuvânt.
Bunicul are un car cu boi.
Nu pot să car acest sac.
Un car este o insectă care roade lemnul.

2. Se scrie c-ar când sunt două cuvinte diferite care se rostesc împreună ( conjuncţia c(ă) şi verbul auxiliar ar ).
A zis c-ar vrea să plece.

Dacă ai înţeles dă o dictare.